Pescărușul lui Cehov
“Pescărușul“ de Anton Cehov a revoluționat dramaturgia mondială prin introducerea realismului psihologic, a dialogurilor naturale și a subtextului, schimbând modul în care sunt explorate conflictele interioare și relațiile umane pe scenă. Piesa de teatru a avut premiera la teatrul Aleksandrinski din Sankt Petersburg pe 17 octombrie 1896.
129 de ani mai târziu, o nouă premieră a fost oferită gălățenilor de către regizoarea Andreea Vulpe care a lucrat cu o echipă de actori deja consacrați pe scena teatrului dramatic “Fani Tardini” din Galați: Petronela Buda, Elena Ghinea, Robert Ioan, Vlad Jipa, Elena Emandi, Flavia Călin, Vlad Volf, Cristian Gheorghe, Ciprian Brașoveanu, Ștefan Forir, Lică Dănilă, Theodor Crețu și Aurelian Gheorghe.
Dacă te plictisești repede, nu cumpăra bilet. Piesa durează 2 ore și 20 minute. Însă, dacă te decizi să o vezi sunt mari șanse să nu realizezi când a trecut timpul și, în plus, vei avea parte de o experiență inedită: vei fi chiar pe scenă, alături de actori! Dacă ești în primul rând, ține picioarele sub scaun. Nu vrei să se împiedice vreun actor de ele și să introduci elemente noi într-o piesă care are deja elemente moderne pe care… Dar mai bine mergi și vezi chiar tu despre ce e vorba. Vizionare plăcută! 🙂